Dieta cu care a Corina Chiriac a slăbit 35 de kilograme într-un an și jumătate

Dieta cu care a Corina Chiriac a slăbit 35 de kilograme într-un an și jumătate
Publicat: 11/10/2014, 19:10
Actualizat: 06/04/2021, 14:22

Cântăreața Corina Chiriac a apelat la un nutriționist care i-a recomandat o dietă disociată, care consta în cinci mese pe zi, trei mese principale și, între ele, două gustări.

„Găteam seara și a doua zi plecam cu tot felul de castroane în care îmi puneam un copan de pui la grătar cu salată de varză albă, pește la grătar cu spanac opărit, legume înăbușite, cașcaval cu ardei gras. Și astfel, între două filmări sau două drumuri, făceam pauză și mâncam. Întotdeauna aveam termosul cu ceai sau îmi cumpăram apă plată”, a mărturisit vedeta într-un interviu.

Celebra cântăreață a renunțat la prăjeli, zahăr, sucuri și pâine, iar dulciuri mănâncă foarte rar. „Alimentele dăunătoare le-am împuținat, întâi le-am eliminat din cauza sănătății, dar apoi o dată pe lună pot să gust pizza sau tort. Nu mai am tentații mari, dulciuri mănânc rar. Prefer ciocolata de 80% cacao. Nu mai fac excese, gust și astfel mâncarea nu mai reprezintă o tentație pe care să nu o pot stăpâni”, a spus Corina Chiriac.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...